sâmbătă, 29 decembrie 2012

4 reguli nescrise ale transportului in comun

Nu cred ca e vreo persoana, sau cel putin nu am intalnit eu una pana acum, care sa gaseasca o placere in a fi prinsa in trafic intr-un atutobuz care sa ii incante simturile, oflactivul mai ales, cu miresme care mai de care mai sudorale. Ati trecut si voi prin asta macar odata si stiti cum e sa fi prins intre subtiori imbibate in odorat si randuri de burti umede. Indiferent ca vorbim de autobuz, metrou sau tren sunt cateva reguli nescrise de care, din pacate, anumite persoane par sa nu fi auzit sau pe care, in mod intentionat, le incalca constant.. Asa ca, daca faci parte din categoria oamenilor care incalca aceste reguli sau daca te recunosti in vreuna din aceste descrieri, in numele tuturor celor prinsi in trafic la ora 18:00 inceteaza, te rog!
1. Invadarea spatiului personal
Una din cele mai importante regului impuse de spatiul public este aceea de a nu invada spatiul personal al persoanelor din jurul tau. Cam greu sa respecti cei 45-120 cm standard cand te afli intr-un autobuz sau metrou plin la o ora de varf, dar, daca nu este absolut necesar, adica daca nu esti impins la propiu de imprejurari, incearca pe cat posibil sa nu invadezi spatiul personal al celor din jurul tau.
2. Nu bloca usa, indiferent la a cata statie cobori
A fost nevoie de ceva curaj sa te avanti in metrou dupa ce s-au deschis usile. De parca asta plus imbulzeala cea de toate diminetile nu ar fi suficiente, se mai intampla sa fii blocat intre usa si vreo trei persoane care nu vor cu nici un chip sa se miste de acolo motivand ca urmeaza sa coboare la prima sau a doua sau a treia. Nu e ok, dragilor, nu e ok sa incurcati pe mai toata lumea din jurul vostru doar pentru a va scuti de cativa pasi si cateva coate in plus.
3. Nu asculta muzica pe telefon...fara casti
Muzica se completeaza de minune cu transportul public. Te ajuta sa ii ignori pe cei din jur si sa nu iti incarci memoria cu discutii stupide la care chiar nu ai vrea sa asisti. Problema apare atunci cand cineva simte nevoia de a-si impartasi preferintele muzicale cu restul autobuzului. N-am nimic cu muzica ascultat la maxim, atata timp cat o auzi doar tu. Nu-mi pasa in ce fel iti maltratezi timpanul, atata timp cat restul autobuzului nu participa la asta. Si da, intra aici nu doar cei care isi pun telefonul pe speaker, ci si cei cu casti atat de proaste incat daca le au sau nu conteaza la fel de putin. 
4. Sa vorbesti cu oameni
Sa ne facem intelesi, nimeni nu se urca in autobuz cu gandul sa cunoasca oameni sau sa aiba parte de experiente interumane. E doar un tranzit pe care, din pacate, trebuie sa il infaptuiesti. Te afli acolo doar pentru ca nu iti doresti sa mai fi acolo. Suna utopic, stiu, dar asta este realitatea. Nu e nimic mai enervant decat sa te sui in tren/autobuz/metrou, sa-ti pui castile pe urechi, sa iti pornesti playerul, sa iti bagi nasul intr-o carte, iar persoana de langa tine sa para ca nu observa nici unul din aceste lucruri si sa inceapa sa iti povesteasca despre nepoti, unchi, vecini sau prima iubire. In cazul in care nu era destul de clar, castile, playerul, cartile sunt un semn international pentru "nu sunt aici sa-mi fac prieteni!".