duminică, 31 ianuarie 2010

Descoperirile inginerului Serbanescu, partea 1

Am observat asta de ceva vreme dar nu am constientizat pana de curand. Intai nu mi-a venit sa cred, mi-am zis ca nu se poate asa ceva, ca nu vad eu bine. Apoi m-am uitat mai atent si am tot intors situatia pe toate fetele. Cautam motive sa ma fi inselat, dar cu cat ma uitam mai mult cu atat observam minunea. M-am uitat si dimineata si seara, am zis ca sunt eu obosit si nu vad bine, dar vedeam foarte bine. Lucrurile erau foarte clare dar mintea mea parca refuza sa creada descoperirea. E incredibil, firele albe din barba mea cresc parca mai repede decat celelalte!!!

vineri, 29 ianuarie 2010

Romania in anul 2547


Romanii si-au dat seama abia acum ca stiau demult sa disocieze timpul de spatiu. Nu trebuia niciun dispozitiv complicat, nicio investitie de milioane de euro. Interdependenta era usor rupta prin asezarea comoda, tipica, intr-un pat sau fotoliu. Evident, deplasarea este zero si cu toate acestea timpul trece foarte repede.

Cu ocazia rezultatelor uimitoare ale Institutului de la Magurele, guvernul a decis sa aloce fonduri uriase pentru gasirea unei masini a timpului. Normal, pe buna dreptate s-a luat decizia aceasta, intrucat de acolo a plecat prima racheta construita integral din spuma poliuretanica, cu chedere fixate cu silicon si geamuri securizate construite la Arad. Racheta a reusit oarecum sa se aseze pe orbita, lovindu-se de statia spatiala internationala. Obiectivul noului program finantat cu fonduri proprii este demonstrarea ca insusi Romania este o mare masina a timpului. Din 1980 si pana astazi, tara ba a stat pe loc, ba s-a intors spre trecut.

Statul saluta si felicita muncitorii care au reusit sa lege canalul Dunare - Marea Neagra de Lacul Morii, facand din Bucuresti cel mai important port din tara. Ceea ce au inceput intelectualii condamnati la munca silnica pe Valea Carasului au terminat oamenii angajati cu carte de munca si cu sufletul impacat, reusind sa sape un kilometru de canal in 40 de ani. In sfarsit, linia 41 a scapat de comerciantii insistenti, acestia lucrand acum cot la cot cu filipinezii in port. Nici nu se mai deosebesc de asiatici.

Intrucat oficialii au tinut prea mult la proiectul "Lacul Morii - Marea Neagra", lucrarile la tronsonul CFR Bucuresti - Constanta, supranumit si magistrala albastra, au fost abandonate. Si-au dat seama ca oricum se ajunge mai repede pe calea apei, cu vaslasi puternici, evident filipinezi.

Dupa gripa porcina din 2010, gripa lemuriana din 2135 si cea porcusoro-guineana din 2321, tara se confrunta acum cu o noua epidemie: gripa romanes dabules, luata de comerciantii plecati din tramvaiul 41 de la filipinezi, cu mutatiile de rigoare. Atentie! Cine acuza sunete de acordeon in urechi pe ritmuri nebunesti orientale, utilizarea involuntara a expresiei "mancati-as" si transformarea dintilor in galben auriu, este clar contaminat. Nu exista vaccin si nici nu se va face vreodata.

Dupa o lupta aproape supraomeneasca, tara a reusit sa scape de cocalari si pitipoance. Ministrul culturii, filipinezul Lyn G, i-a trimis pe toti in Filipine, chipurile in schimb de experienta. Pozitionarea semnificativ mai aproape de fabricile Nike si Adidas i-a facut sa ramana acolo. Lyn G este in continuare adulat de multimi, fiind vazut ca un viitor presedinte. Dintre cei 60.000 de romani ramasi, se spune ca 50.000 il vor vota sigur.

S-au mai inaugurat 52 de kilometri de autostrada, intre Drajna si Fetesti. Acolo era deja autostrada facuta, insa ministrul a vrut numai sa-l vada pe urmasul lui Mircea Badea cum danseaza cu pene in jurul sortului, in Domul Chinezilor, fosta Piata Victoriei.

S-a construit prima masina pe baza de aer, la uzina de la Jegalia. Aceasta are doua randuri de vele si functioneaza cu aerul care vine cu putere din spate, sub forma de vant. Google Jegalia saluta ideea eco si promite discounturi babane pentru angajatii care isi procura asa ceva.

Dupa ce am luat Insula Serpilor inapoi, un oarecare Cristi Columb Batman a reusit sa ajunga acolo cu o pluta construita din PET-uri, repetand oarecum episodul cu Luna din 1969. Cristi a pus un pas mic pentru el, dar un pas urias pentru Romania. Abia avea loc sa stea in picioare pe insula...

Dupa ce arabii au dat chix cu petrolul, secand toate pungile inclusiv pe cele de sub ochii seicilor, satul Alunu din Podisul Getic, singurul din lume care mai detine petrol, e mandru sa anunte ca tocmai a terminat constructia celei mai inalte cladiri din lume, masurand 12.500 de metri de la fundul Groapei Marianelor. Cladirea e totodata si unica de 7 stele si jumatate, jumatatea aceea fiind desigur echipa Stelei, patronata de catre vanzatorul de labe de scafandru special concepute pentru filipinezi, Gigel Becali.

Dupa succesul fenomenal al programului "Cornul si Laptele", desfasurat pe mai bine de 500 de ani, guvernul anunta prima modificare importanta: micutii vor primi din acest an acadele cu gandacei (nu de Elena Farago), file de rozatoare si piept de sarpe marinat, toate productii pe care asiaticii au tinut mortis sa le impuna pe plan local. Noi le-am dat candva un deget, ei ne-au luat toata mana si iata ce ne dau acum inapoi...

Dan Daniel Danut Diaconescu e mandru ca a reusit sa mute iar sediul OTV-ului. Televiziunea de garsoniera si apoi de hala este acum fericita intr-o locatie exotica: groapa de gunoi din noul sat de pelerinaj Elodieni, din podisul Hartibaciu, acolo unde s-a descoperit, sub un bustean, o punga de plastic care se presupune ca ar fi chiar a Elodiei. Senzational: punga avea scris pe ea "Mezeluri de la Mutunache, acum cu pudra rosie de gandaci".

marți, 26 ianuarie 2010

Pre Amsterdam

Luni plec la Amsterdam. Din pacate plec cu serviciul si tot din pacate merg si sefii. Dar nu o fi dracul asa de negru, poate ajung si eu sa vizitez cate ceva, sa fac cateva poze.
Promit sa revin cu un post Post Amsterdam :). Sper sa fie la fel de entuziasmant (cel putin pentru mine a fost sa il scriu) cum a fost cel despre Hamburg. :)

P.S. Nu plec eu singur cu sefii :)) Noi suntem 6 (angajati) si ei sunt 2 (sefi).

Scorpions se retrag

It was always our pleasure, our purpose in life, our passion and we were fortunate enough to make music for you - whether it was live on stage or in the studio, creating new songs.

While we were working on our album these past few months, we could literally feel how powerful and creative our work was – and how much fun we were still having, in the process. But there was also something else: We want to end the Scorpion’s extraordinary career on a high note. We are extremely grateful for the fact that we still have the same passion for music we’ve always had since the beginning. This is why, especially now, we agree we have reached the end of the road. We finish our career with an album we consider to be one of the best we have ever recorded and with a tour that will start in our home country Germany and take us to five different continents over the next few years.

We want you, our fans, to be the first to know about this. Thank you for your never-ending support throughout the years!

We uploaded the very first snippets from our new album for you.

And now… let’s get the party started and get ready for a “Sting in the Tail”!

See you on the world tour,


Yours
Scorpions

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Pentru binele tuturor

Noul Firefox 3.6

Mi-am pus zilele trecute Firefoc 3.6 si primul lucru pe care l-am descoperit e ca are skin-uri mai frumoase ca inainte. Acum, de fiecare data cand il deschid, ma intampina un pastel. :)

vineri, 22 ianuarie 2010

Pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi rămânem tot ca prostii

Constantin Tanase (acum 65 de ani)

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Si cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem nouă guvernare,
Si cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie,
Si cu asta ce-am făcut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Si cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câstiga o pâine,
Multi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin tări străine,
Si cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Si cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Si cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Tara-i plină de vedete,
Si cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii,
Si cu asta ce-am făcut?

joi, 21 ianuarie 2010

Probleme Gogule?

Inca nu am descoperit de unde se cumpara, ca as lua si eu o cutie.


marți, 19 ianuarie 2010

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Am ajuns si model :D


Metallica la tambal... super!!!

Cand am vazut numele filmuletului am zis ca e caterinca, dar cu cat melodia inainta cu atat gura mea se casca mai mult.

vineri, 15 ianuarie 2010

R.I.P. Bela Kamocsa




Chitaristul Bela Kamocsa, unul dintre fondatorii trupei Phoenix, a murit, joi, la vârsta de 66 de ani, la Spitalul Judeţean din Timişoara, el fiind bolnav de mai multă vreme de cancer.

Potrivit unui apropiat al artistului, Johnny Bota, împreună cu care a fondat trupa Bega Blues Band şi cu care a cântat până în această perioadă, Bela Kamocsa a fost "un simbol" al Timişoarei.
"Kamo, cum îi spuneam noi, a fost un simbol al oraşului. Am cântat împreună timp de 38 de ani, a fost unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei. El a fost internat în urmă cu câteva zile la Spitalul Judeţean din Timişoara. Dumnezeu să-l odihnească", a spus Bota.
Bela Kamocsa a cântat în trupa Sfinţii.
În 1962, el a fondat, împreună cu Moni Bordeianu, Nicu Covaci, Claudiu Rotaru şi Pilu Stefanovici, trupa Phoenix, cu care a cântat până în 1971. Apoi a cântat în cadrul trupei Gramophon.
În 1982, a înfiinţat, împreună cu Jonny Bota, trupa Bega Blues Band. Ultimul concert susţinut de Bela Kamocsa a fost cu Bega Blues Band, în luna noiembrie 2009, la Gala Blues Jazz.
În 2007, a fost numit cetăţean de onoare al Timişoarei.

joi, 14 ianuarie 2010

Fetelor... liber la mancare!!!

Femeile cu fundul mare sunt sănătoase

Un nou studiu realizat de specialiştii de la Universitatea Oxford a scos la iveală că grăsimea depusă pe fund poate aduce beneficii sănătăţii organismului.

Cercetătorii au descoperit că un posterior proeminent poate proteja posesorul acestuia de anumite boli. Totodată specialiştii mai susţin că depunerile de grăsimi de pe coapse şi şolduri reduc riscul de îmbolnăvire cu diabet sau dezvoltarea unor afecţiuni cardiace.

Într-un studiu anterior aceştia au concluzionat că grăsimea de pe abdomen este mult mai activă metabolic spre deosebire de cea de pe partea de jos a corpului şi că poate duce la inflamarea şi întărirea arterelor.

Însă acum oamenii de ştiinţă au descoperit că depozitele de grăsimi de pe fund, coapse şi şolduri produc hormoni care protejează organismul de  boli.

miercuri, 13 ianuarie 2010

Party de Revelion in Biker's Club

Masa noastra din colt

La coada la mancare
 
Midnight
 
 
La hora
 

luni, 11 ianuarie 2010

luni, 4 ianuarie 2010

Un mall din China are parcare speciala pentru soferite

Un centru comercial din provincia chineza Hebei a construit o parcare cu spatii de stationare mult mai largi decat cele obisnuite, explicand ca aceasta parcare este special proiectata pentru... soferite.
Parcarea speciala pentru femeile sofer din centrul comercial din orasul Shijiazhuang este, de asemenea, vopsita in roz si mov, pentru a satisface si gusturile coloristice ale soferitelor.

Un responsabil al centrului comercial, Wang Zheng, a declarat pentru AFP ca parcarea rezervata femeilor ia in considerare ''simtul puternic al culorii si simtul diferit al distantei'' al femeilor.